Loading Events
Event Registration Form (#3)

This event has passed.

FLIARA România: De la Inovație la Acțiune Politică – Vocea Femeilor Din Rural

October 30
9:30 am - 5:00 pm CET

Evenimentul FLIARA România: De la Inovație la Acțiune Politică – Vocea Femeilor din Rural marchează primul eveniment de advocacy pentru femeile din mediul rural organizat în România, parte a inițiativei europene FLIARA – Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas, finanțată prin programul Horizon Europe.

Organizat de echipa FLIARA România, evenimentul reunește femei inovatoare din mediul rural, reprezentante ale administrației publice, cercetătoare, rețele rurale și organizații ale societății civile. Scopul său este de a pune în dialog inițiativele locale cu nivelul decizional național, pentru a sprijini integrarea dimensiunii de gen în politicile agricole și de dezvoltare rurală, precum și pentru a lansa discuția privind o rețea dedicată femeilor din mediul rural din România.

Dimineața: Deschidere și perspective asupra rolului femeilor în dezvoltarea rurală (09:30 – 13:00)

Evenimentul se deschide cu Primăria Saschiz și GAL Dealurile Târnavelor, urmate de intervenții-cheie ale unor reprezentante ale legislativului și experte în domeniul egalității de gen:

  • Alina Gorghiu, Deputată, Președinta Comisiei speciale comune a Parlamentului României „România fără violență domestică”;

  • Andrea Csép, Deputată de Mureș, Vicepreședintă a aceleiași comisii;

  • Laura Albu, expertă de gen, Președintă a Fundației Centrul de Mediere și Securitate Comunitară, membră GREVIO (Consiliul Europei) și a Comitetului Economic și Social European (EESC), care va susține prezentarea „Femeile rurale ca actori ai schimbării: o privire critică asupra realităților din România”.

În continuare, Anastasia Oprea, cercetătoare și coordonatoare a FLIARA România, va introduce contextul și recomandările de politici publice formulate în cadrul proiectului la nivel european și adaptate la contextul românesc.

Participantele vor avea ocazia să își prezinte propriile inițiative și proiecte, într-un tur de sală dedicat cunoașterii reciproce și schimbului de experiență.
Sesiunea include și prezentări ale unor exemple de inovație locală conduse de femei:

  • Anca Veronica Marcu, primară a comunei Cojocna și Ambasadoare FLIARA, care va prezenta contribuțiile femeilor din administrația locală la inovația rurală

  • Florentina Călugăr, despre Vecinătatea Femeilor din Saschiz și Centrul de Voluntariat Saschiz;

După-amiaza: Masă rotundă și planuri de viitor (14:30 – 16:45)

Masă rotundă

14:30 – 15:40 | Moderatoare: Laura Incze
De la inițiative locale la politici naționale: cum putem susține femeile inovatoare din mediul rural și consolida o rețea dedicată în România

Această sesiune centrală reunește Ambasadoarele FLIARA, reprezentante ale instituțiilor publice, societății civile și mediului academic într-un dialog deschis despre sprijinirea femeilor din mediul rural și oportunitatea creării unei rețele naționale dedicate.

Participante confirmate:

  • Laura Albu – Expertă de gen, Președintă CMSC, Comitetul Economic și Social European (EESC), GREVIO – Consiliul Europei;

  • Adela Alexandru – Cercetătoare și manageră de programe pentru egalitate de gen și organizare comunitară, Fundația FILIA;

  • Maria Ulican – Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES);

  • Anca Veronica Marcu – Primară a comunei Cojocna, Ambasadoare FLIARA;

  • Beatrice Zaharescu – Rețeaua Rurală Națională / Ministerul ADR;

Participantele vor discuta barierele structurale cu care se confruntă femeile din mediul rural, precum și soluții instituționale pentru creșterea vizibilității și a accesului la resurse, finanțare și formare.

Sesiune interactivă: Planuri de viitor (15:30 – 16:30)

Atelier participativ coordonat de Anastasia Oprea, dedicat formulării de planuri comune și identificării oportunităților de colaborare între participante și instituțiile reprezentate.

Încheiere (16:30 – 16:45)

Concluzii și mesaje finale – Anastasia Oprea și Laura Incze.


Cine participă: femei inovatoare din agricultură și mediul rural, autorități locale și centrale, GAL-uri, organizații civice, cercetători și actori implicați în dezvoltarea teritorială sustenabilă.

Pentru mai multe informații, contactează Anastasia Oprea, Project Manager FLIARA România, la adresa anastasia.oprea@ecolise.eu, și urmărește actualizările despre proiect pe www.fliara.eu și pe canalele oficiale FLIARA

ECOLISE EVENTS